elena vladareanu
Home      pagini
Adauga la Favorite
 
 pagini

 
Editura  Timpul,  2002
 volum laureat al Premiului Naţional de Poezie "Aurel Dumitraşcu", ediţia a VIII-a
 

Să deschidem acum volumul de debut al Elenei Vlădăreanu, cu un titlu pe cît de simplu, pe atît de înşelător: Pagini. Chipurile, doar nişte pagini şi nimic mai mult. De fapt, o mică şi postmodernă cutie a Pandorei, din care ies, în locul necazurilor şi nenorocirilor colective, o serie de experienţe personale, individuale, proiectate în afară sau comprimate lăuntric, ca secvenţe ale creşterii interioare. Se poate spune, încă înainte de a atinge cu bisturiul epiderma cărţii, că atît de tînara poeta creşte extraordinar în aceste „pagini”, odată cu ele şi prin ele. In 37 de file, cît numără volumul, are loc o maturizare pe care o putem percepe aproape fizic – deşi ea este una sufletească, intelectuală şi „auctorială”, nu biologică. De la bun început, autoarea se instalează în propria poezie ca într-un refugiu intim, un adapost de hîrtie ce ia forma corpului său. „Fabula” se transformă în „discurs”, protagonista paginilor şi poeta ca atare se amestecă între ele pînă la a fi indistincte şi ne propun, împreună, o unică identitate. Practic, materia şi energia celei dintîi ies din viaţa reală a celei de-a doua. Cu un instinct formidabil (bănuiesc că Elena Vlădareanu nu i-a citit chiar cu creionul în mînă pe teoreticienii textualismului!), poeta reuşeste să-şi doteze textul cu nenumărate „sertare” pe care le deschide şi le închide exact la timp, oferind cititorului episoade asupra cărora ea însăşi reflectează.
                                                                                                                                            Daniel Cristea-Enache - Poezia-jurnal în Adevărul literar şi artistic
                             
 
 
                                 
                                                             ediţia a doua 
                                             Editura Vinea 
                                                      2003
                                
 

Pagina 19 nu există

mai mult ca sigur că dacă s-ar gândi cineva să te

înţepe, să-ţi taie un deget, tu nu ai simţi.

starea asta de moleşeală nu este o simplă lene, o simplă

moţăială, un simplu plictis, e mai mult şi tu ştii

asta, dar nu poţi face nimic, nici nu încerci, asta ar

însemna să te lupţi împotriva ta, să continui cu

lupta împotriva ta, şi nu ştii dacă mai eşti în stare

pentru asta. nu te mai enervează nimic, nu mai reţii

gesturi, nu-ţi mai pasă de aglomeraţia, de transpiraţia, de

senzaţia de leşin cate te încearcă de cum urci în 123.

te aşezi automat pe un scaun după ce s-a ridicat o

femeie grasă, în treacăt vezi cum se evaporă micile

pete de transpiraţie de pe scaunul verde, femeia

avea o rochie de mătase care i se lipise de picioare,

scoţi cartea lui andrei codrescu, dar astăzi mai bine nu,

unde mergi?, nu ai chef de scris, mai bine mai dormeam

câteva minute. cobori ca prin vis. internetul nu

merge

elenav